Politica

Victor Ponta: „Înţeleg că liberalii ştiu deja că Marcel Ciolacu va fi preşedinte”

Marcel Ciolacu a declarat că, dacă ar fi fost în locul lui Klaus Iohannis, l-ar fi retras de urgență din funcție pe ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, după reacţia acestuia în timpul vizitei oficiale pe care premierul o efectuează în SUA. Imediat, liberalii, prin vocea lui Sighiartău, l-au acuzat pe premier că face lobby pentru numirea lui Ponta în locul lui Muraru.

Victor Ponta i-a răspuns ironic lui Robert Sighiartău, după ce europarlamentarul liberal a spus că Marcel Ciolacu ar face de fapt lobby pentru numirea sa în funcţia de ambasador al României în SUA. „Draga Robert – Multumesc pentru propunere 😀😀; imi place America si cred ca am pregatirea necesara sa fiu un bun Ambasador. Singura problema ( temporara) este ca, in Romania, nu Premierul ci Presedintele numeste ambasadorii – inteleg ca stii deja ca Marcel Ciolacu o sa fie Presedinte 👏; este o veste buna – o sa accept daca imi propune 😄! Dar , ca intre noi liberalii ( nu penelistii), am o propunere mai buna. Inteleg ca actualul Ambasador al Romaniei la Washington are un salariu lunar cam de 10.000 dolari – plus 21.000 de dolari pretul reședinței ( si cam 3000 restul cheltuielilor) – in total platim din taxe si impozitele crescute aiurea de PNL cam 400.000 dolari anual. Eu iti propun sa ma duc Ambasador onorific ( imi platesc eu tot si nu cer de la contribuabilii romani nimic) – si voi , PNL, alegeti o taxa pe care sa nu o mai mariti! Esti de acord?”, a scris Victor Ponta pe Facebook.

Related Articles